luni, 11 ianuarie 2010



Uneori ii erai ca un medicament,obisnuia sa il ia in brate atat de tare...atat de profund ,si mai iubea sa ii sopteasca ceva la ureche,sa danseze fara macar sa stie,sa il tina de mana strans.Acum ii este un gand indepartat si inca nu o amintire,un vis cu ochii deschisi de la ora 8 raspandit prin: drumul spre casa,prin soapta,cuvant,gesturi,note muzicale...respectiv raspandit cate putin in tot acest"univers"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu